marți, 7 aprilie 2009

conditii

Traim permanent intre ceea ce ne-am dori si ceea ce ni se ofera
Cand ne multumim cu asta, ne mintim pe noi. Cand ne dam seama ca mai mult nu ne putem permite, inventam lumi paralele, lumi in care se poate. Atunci visam, de aceea visele nu pot muri.
Am murit de multe ori si tot de atatea ori mi-am supravietuit. Ca sa o iau de la capat. Visand.
Plansul nu tine de trairile sufletesti. Pur si simplu e un mod de a inchide ochii, refuzand sa vedem concret si autocritic unde am gresit de s-a ajuns pana aici si ce am putea face pentru a nu mai repeta greselile.
Plansul tine de neputinta noastra de a ne exterioriza altfel deceptiile... Plangem in noi, plangem pe umerii altora. Cel mai periculos dintre plansuri e cel ascuns sub un ras.
Rasul in schimb e mult mai complex, dar sub oricare forma s-ar prezenta el, zgomotos, ascutit, sarcastic, simplu zambet, defineste disponibilitatea noastra spre a fi perversi.Il folosim pentru a schimba dispozitii, subiecte delicate, pentru a atrage atentia, deturnand interesul altora spre ceva serios.
Rasul se potriveste oricui, chiar si celor care nu stiu de ce rad. La urma urmei unii platesc destul, ca sa reuseasca asta.
In schimb, cand plangi razand, te razbuni infiorator pe cel care te-a lovit, chiar si fara sa-ti dai seama asta.